Reîncepe fotbalul! Burleanu a anunțat data la care se va relua Liga 1

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat vineri, 22 mai, că reînceperea campionatului primei ligi este programată pentru 13 iunie. Acesta a prezentat și etapele gândite până la ”repornirea” fotbalului românesc.

Prin reluarea fotbalului aducem vieţii noastre un anumit nivel de normalitate. Fotbalul presupune o energie pozitivă. În momentul de faţă, suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, şi mă refer la cluburile din Liga I şi o parte din cluburile din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical. Vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, în faza reluării antrenamentelor în care suntem astăzi, aşteptând permisiunea, de exemplu, ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective, cu toţi jucătorii, apoi meciuri amicale, o altă etapă, ca apoi în 13 iunie să putem să începem competiţia. Bineînţeles, menţionez că va fi fără spectatori în primă fază”, a spus declarat președintele FRF.