Restaurantele ar putea fi deschise începând cu 1 septembrie. Premierul Ludovic Orban a spus, luni seara, la Digi 24, că o decizie în acest sens va fi luată zilele acestea.
„Să vedem în ce formulă și ce recomandări primim în cursul acestei săptămâni, pentru redeschiderea localurilor. Vom lua în mod cert o decizie săptămâna aceasta, cu atât mai mult cu cât se termină sezonul estival și va fi din ce în ce mai greu să fie servită masa la terasă. În zonele montane, de exemplu, a scăzut deja temperatura, iar dacă menținem situația actuală ar însemna să afectăm suplimentar hotelurile, care nu mai pot să asigure masa pe terase. Apoi mai e și turismul balnear, care de asemenea ar fi afectat”, a precizat primul ministru.
Totodată, tot de la 1 septembrie ar putea fi reluate activitățile culturale în spații închise.