Situație penibilă la vârful Primăriei Târgu Jiu, unde au fost lansate acuzații despre o ipotetică trucare a unui concurs. Curios, nimeni nu a avut minima răbdare să analizeze situația. Viceprimarul Tudor îl acuză pe Romanescu că vrea să își angajeze ilegal un cunoscut în primărie, dar unde? Răspuns: tocmai pe teritoriul său, acolo unde el taie și spânzură. Amuzant, dacă nu ar fi trist, trebuie să înțelegem că primarul se bagă în gura lupului, își riscă poate și libertatea, doar pentru a-și aranja un protejat sub nasul lui Adrian Tudor. Mai departe, pe firul discursului ziariștii și cetățenii trebuie să înțeleagă că edilul-șef nu ar avea dreptul să solicite și să facă demersuri pentru îmbunătățirea activității unei direcții prin acoperirea unui segment deficitar. Viceprimarul spune că studiile în domeniul sportiv cerute la concursul cu scandalul sunt dovada încercării de fraudă. Anterior, Romanescu s-a plâns că s-au defășurat două evenimente sportive majore (un campionat european de tineret la box, printre ele) și nu a avut cu cine să le organizeze (neexistând specialiști), condiție în care a fost nevoit să improvizeze cu salariați ai Direcției de Patrimoniu. Tot zgomotul riscă să devină un mare hohot de râs, pe logica acelorași declarații, cine îl cunoaște pe Romanescu, îi este vecin sau consătean, nu are dreptul de a deveni salariatul Primăriei Târgu Jiu sau să participe la concursurle organizate de această instituție.
Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu Jiu, nu i-a rămas dator primarului Romanescu, care cu o seară înainte, în cadrul unei emisiuni tv, a spus că nu este mulțumit de modul în care își face treaba cel ce răspunde de activitatea culturală la nivel de municipiu. Mereu spumos și cu șanse la candidatura pentru fotoliul de primar al orașului, Tudor l-a acuzat pe Romanescu că ar pune la cale trucarea unui concurs în cadrul instituției, mai exact la Direcția de Turism și Evenimente Culturale. Acolo are vrea să angajeze primarul un vecin, pentru care ar fi introdus și obligativitatea terminării unei facultăți de sport, chipurile, tocmai în ideea unei reușite sigure. ”Răspund de activitatea acestei direcții și nu am fost întrebat, nu am fost consultat vizavi de angajarea unei persoane care să fie absolventă de studii în domeniul sportului. Directorul direcției respective nu a ieșit cu vreun material că ar avea nevoie de un astfel de angajat. Avem nevoie să întărim echipa de promovare în domeniul turismului, avem nevoie de oameni care pot să organizeze evenimente din agenda de programe a primăriei, nu doar de evenimente sportive. Rămânea să ceară și condiția de înălțime și vecinul domnului primar se încadra perfect cerințelor de concurs. Este vorba despre domnul Adrian Sichitiu”, a declarat viceprimarul, precizând că în cazul în care concursul nu va fi anulat, va cere anularea acestuia la instanța de Contencios Administrativ. Primarul Romanescu nu a negat că ar cunoaște persoana indicată de Adrian Tudor, dar a precizat că nu are nicio legătură cu faptul că respectivul participă la concurs. ”Posturile din Primăria Târgu Jiu nu sunt pregătite pentru nimeni, cel puțin de când sunt eu primar. Și, da, îl cunosc pe acest domn, așa cum îi cunosc pe majoritatea localnicilor din satul Rugi, și am o relație de amiciție, așa cum am cu o am cu toți consătenii mei. Am scos la concurs acest post pentru că am avut foarte multe evenimente sportive și nu am avut oameni pregătiți în domeniu. Acesta a fost motivul pentru care cerințele postului au fost acelea ca viitorii candidați să fie absolvenți de studii superioare în domeniul sportiv”, a declarat edilul-șef.