Romanescu anunţă că investitorul din Oradea vine cu salarii peste ce se oferă în Târgu Jiu

Investitorul anunţat de primarul Romanescu va sosi joi la Târgu Jiu. Este vorba despre un om de afaceri orădean, cu care s-au puratat negocieri intense pentru a-l convinge să-şi aducă firma în oraşul lui Brâncuşi. Societatea românescă îşi desfăşoară activitatea în domeniul componentelor auto, fiind printre cele mai importante din judeţul Bihor şi pe piaţă de 23 de ani. Romanescu a oferit detalii despre cifrele afacerii şi s-a declarat convins că salariile oferite de noua societate vor fi bune.

“Am aranjat deja locaţia unde să se cazeze pe perioada în care va rămâne în oraş. E adevărat, va avea un manager care se va ocupa de investiţia de la Târgu Jiu, dar e una dintre veştile cele mai bune pe care le-am primit în ultima perioadă pentru că, de 9 luni de zile, cu tot ceea ce am putut eu să fac, am încercat să-l conving că Târgu-Jiul are potenţial. Sunt angajaţi pe care îi va aduce din tot judeţul Gorj, dânsul doreşte să creeze o investiţie care, la un moment dat, să asigure 500 de locuri de muncă. La început va merge pe mai puţin de 100 de angajaţi, pe o locaţie deja existentă, după care doreşte să-şi construiască propria hală. Nu vreau să dau foarte multe date, dar sunt convins că va fi o salarizare bună pentru ce se află astăzi în Târgu Jiu”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu. Romanescu a recunoscut că a facut lobby şi pe lângă edilul din Oradea, Ilie Bolojan, ca să-l convingă pe afacerist să vină la Târgu Jiu.

“A girat cu numele dânsului pentru investiţia care se realizează în Târgu-Jiu şi cu faptul că îl vom ajuta pe investitor cu tot ceea ce depinde de noi ca lucrurile să funcţioneze de la început foarte bine”, a mai spus Romanescu.

Articolul precedentRiscă ani de puşcărie: Copilul unui afacerist gorjean a lovit un jandarm aflat în serviciu
Articolul următorA uitat de frâna de mână și s-a trezit cu mașina în Jiu