Primăria Târgu Jiu intenţionează să obţină aprobare pentru încă două blocuri ANL. Edilul Marcel Romanescu a anunţat că deja a fost depusă documentaţia în acest sens. Totodată, municipalitatea a reuşit să identifice mai multe locuinţe care în curând vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor. “Am depus deja documentaţia pentru a mai putea obţine două blocuri pentru ANL. Am dat şi hotărâre de Consiliu Local prin care am transferat terenul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a putea demonstra că avem suprafaţele necesare, urmând ca noi să asigurăm utilităţile. Este obligaţia autorităţii publice locale şi am ales în acest moment Cartierul Narciselor pentru că în mare parte utilităţile sunt la limita proprietăţii pe care noi am transferat-o Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Săptămâna viitoare vom face prima listă pentru a vedea cine beneficiază de astfel de locuinţe. Din informaţiile pe care le am, vestea şi mai bună este că nu mai sunt doar 42 şi că, în ultima perioadă, s-au mai eliberat încă 20 de locuinţe şi vom merge cu 62 de locuinţe pentru cei care au făcut astfel de solicitări”, a declarat Romanescu. Primarul din Târgu Jiu a anunţat transparenţă totală în ceea ce priveşte locatarii ANL. “Pe de altă parte, vom face publice dosarele tuturor celor care şi-au depus cereri pentru atribuirea de locuinţe, ca să fie transparenţă maximă. Dacă vrei să-ţi calculezi punctajul poţi să-l calculezi, mai mult decât atât poţi să vezi exact ce punctaj deţine fiecare dintre cei care a făcut astfel de solicitări. Din analiza făcută de Direcţia de Venituri sunt vreo 500 de dosare care nu mai intră în repartiţie pentru că, din anumite considerente, depăşesc condiţiile pe care noi le-am stabilit”, a spus Romanescu.