Romanescu: ApaRegio este obligată să folosească o parte din încasări pentru investiții. Nu a făcut-o

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, acuză ApaRegio SA că nu a investit în rețeaua de apă din Târgu Jiu, motiv pentru care cetățenii sunt nevoiți să treacă prin situații grave, așa cum s-a întâmplat și luni-dimineață, când urma unei avarii un cartier întreg, în zona străzii Barajelor, a fost inundat. Edilul arată că municipalitatea a investit bani în infrastructura pentru alimentare cu apă, tocmai pentru a corecta unele probleme.

Se simte lipsa investițiilor în infrastructura pentru alimentarea cu apă din Târgu Jiu. Mai mult, APAREGIO nu mai are nici specialiști. Intervențiile societății când apar avarii sunt întârziate mult. Iată o situație care a apărut chiar în această dimineață. Nu este altceva decât cea mai recentă problemă dintr-un lung șir, iar lucrurile par să se agraveze.
Acolo unde s-a putut, Primăria Târgu Jiu a intervenit și a investit, cu toate că APAREGIO s-a lăudat mereu cu un masterplan.
Nu putem, totuși, arunca banii cetățenilor pe investiții pe care ei deja le-au plătit! Societatea de apă și canal este obligată să folosească o bună parte din încasări pentru investiții. A ales sa nu facă acest lucru. Și iată rezultatele”, a transmis Romanescu.

IMAGINI:

 

Articolul precedentINS: Șomajul în rândul tinerilor este de peste 22%
Articolul următorINS: Au fost recenzate 18,15 milioane de persoane. Gorjul are peste 300.000 de locuitori