Romanescu cere ApaRegio să taie din cheltuielile cu personalul, nu să majoreze tarifele

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat, miercuri, că va purta discuţii cu primarii localităților deservite de ApaRegio pentru a solicita un audit la operatorul de apă şi canal. Primarul municipiului a afirmat, din nou, că majorările de preţuri preconizate la Aparegio nu au justificare, iar societatea ar trebui să se preocupe mai întâi de diminuarea cheltuielilor cu personalul. Declaraţia vine în contextul în care, marţi, viceprimarul Aurel Popescu spunea ca Aparegio poate creşte tarifele pentru a-şi amortiza investiţiile făcute. “La momentul acesta, modul în care se tarifează apa şi canalul la Târgu Jiu este la un nivel care nu ar trebui să crească în perioada următoare. Eu cred că reprezentanţii socieţăţii trebuie să găsească şi alte soluţii, nu neapărat să adauge sume la aceste costuri pe care momentan le suportă populaţia din municipiu. Ştiu că cheltuielile cu personalul în cadrul ApaRegio sunt foarte mari, raportate la bugetul de venituri şi cheltuieli pe care îl au. Cred că ar trebui să se orienteze şi la diminuarea cheltuielilor cu personalul. Mai mult decât atât, operatorul are, în momentul de faţă, o entitate publică şi aici mă refer la municipiul Târgu Jiu de la care obţine un anumit profit. Atâta timp cât sunt banii cetăţenilor, profitul ar trebui reinvestit pentru că sunt permanent probleme cu canalizarea, sunt permanent probleme cu subsolul din Târgu Jiu şi acestea ar trebui să fie luate în considerare de către reprezentanţii ApaRegio. Un audit este binevenit. O să iau şi eu legătura cu o parte din primari şi s-ar putea să solicit un astfel de audit la nivelul acestei societăţi pentru că, atâta timp cât administrează într-un fel şi banii cetăţenilor din municipiul Târgu Jiu, acele costuri pe care le suportă cetăţeanul, trebuie să vedem exact şi modul în care sunt gestionate aceste sume”, a spus Romanescu.

Edilul din Târgu Jiu a mai sugerat că directorul ApaRegio, Traian Pătrăşcoiu, refuză comunicarea, chiar dacă târgujienii au trimis mai multe solitări către Primărie, fiind nemulţumiţi de anumite servicii oferite de operatorul de apă şi canal.“Pe domnul Pătrăşcoiu nu l-am văzut de o lună şi jumătate, de fiecare dată când am avut întâlniri la nivelul Primăriei Târgu Jiu şi-a desemnat un reprezentant. I-am transmis care sunt solicitările cetăţenilor din municipiul Târgu Jiu, sper să se conformeze cât mai rapid, pentru că în afară de drepturile pe care le are această societate, trebuie să aibă şi obligaţii faţă de cetătenii pe care eu îi reprezint în calitatea de primar. În momentul când am venit, am găsit un anumit tarif, stabilit de Consiliul Local, pe care doresc, în momentul de faţă, cel puţin să-l menţin, dacă nu cumva ar trebui la un moment dat scăzut, dar măcar menţinut la nivelul la care este în acest an”, a precizat Romanescu.

 

Articolul precedentGalerie foto: A intrat pe contrasens! Mobilizare de forțe la un accident produs la Lelești
Articolul următorJudecătorii au hotărât: Gorjeanul implicat în falsificarea de carduri rămâne în arest