Romanescu cere demisia şefului de serviciu cercetat penal din Poliţia Locală

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, i-a solicitat demisia lui Tiberiu Cazan, șef serviciu Circulație Rutieră la Poliția Locală, după ce acesta a fost surprins circulând cu o mașină neîmatriculată și s-a ales cu dosar penal.

”Doresc cele mai drastice măsuri în privința domnului Cazan. Dacă lucrurile se confirmă și dacă domnul Cazan știe că a greșit sau recunoaște ce a făcut, eu, în calitate de primar, îi cer demisia. În condițiile în care consideră că a greșit, ar fi mai bine să-și dea demisia decât să țină Poliția Locală pe prima pagină și să deterioreze imaginea acestei instituții. Sunt sigur că se vor face cercetări, că și Poliția, și organele abilitate vor face tot ceea ce depinde de ele și să comunice în timp util toate datele. E clar că, în condițiile în care se deschide un dosar penal, din momentul acela va fi suspendat din funcția pe care o deține și vom vedea ce avem de făcut, a precizat primarul.

Tiberiu Cazan este vizat și de o anchetă internă a instituției în care este salariat.