Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a cerut, public, factorilor decidenți să transfere autorităților locale decizia luării unor măsuri ce ține de gestionare crizei sanitare prin care trecem.
Edilul arată că nu este normal ca magazinele să fie închise mai devreme, iar mall-urile să fie deschise.
”Cer ministrului Sănătății și celorlalți factori de decizie de la nivel central să lase autorităților publice locale decizia luării măsurilor pentru lupta anticovid, în funcție de situația de la fața locului! Am mai cerut acest lucru și situația din țară îmi dă dreptate. Nu poți impune aceleași măsuri peste tot, fără să iei în calcul condițiile din fiecare localitate în parte.
Spre deosebire de alte municipii din țară, la Târgu Jiu situația este mult mai bună, incidența fiind 3,24, în ușoară scădere. Consider că putem gestiona situația mult mai bine dacă suntem lăsați să luăm masurile pe care le considerăm necesare. Este absurd să impui închiderea unor magazine mai devreme sau să lași stadioanele goale, în timp ce mall-urile rămân deschise. Este doar un exemplu. Noi nu am ajuns în această situația și nici nu vom ajunge.
Am și o rugăminte pentru cetățeni. Știu că vă cer mult, că am ajuns, cu toții, la capătul răbdării, dar această situație nu va mai dura mult timp. Trebuie să dăm dovadă de aceeași responsabilitate ca și până acum. Numărul celor vaccinați este tot mai mare și curând lucrurile se vor schimba în bine”, a transmis Romanescu.