Romanescu face potecă la Bucureşti pentru a îndrepta minciunile lui Cârciumaru

Fondurile necesare finalizării Stadionului Municipal de la Târgu Jiu ar putea primi o abrobare iniţială, astăzi, după care este necesară o hotărâre de guvern care sa certifice continuarea şi încheierea investiţiei. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, şi preşedintele Consiliului Judetean Gorj, Cosmin Popescu, s-au deplasat la Bucureşti unde aşteaptă un răspuns favorabil după şedinţa comisiei de specialitate din minister. Ar mai fi nevoie de două milioane de euro pentru ca investiţia să fie terminată. Constructorul mai are de executat o pasarelă în zona dinspre primărie şi lucrări la reţeaua de canalizare care va transporta apele pluviale în râul Jiu. Stadionul a costat până acum peste 20 de milioane de euro, bani alocați de  Compania Naţională de Investiţii. “Se va ţine la Ministerul Dezvoltării comisia tehnico-economică pentru aprobarea investiţiei de 2 milioane de euro la Stadionul Municipal. Sunt şanse mari să fie aprobată, urmând ca, ulterior, comisia interministerială să poată să avizeze documentele pentru a intra în şedinţa de Guvern”, a declarat edilul Romanescu. Autorităţile din Gorj vor merge şi la Compania Naţională de Drumuri pentru a clarifica situaţia de la centura municipiului Târgu Jiu. Reamintim, fosta conducere a municipiului Târgu Jiu a vorbit în repetate rânduri despre inaugurarea stadionului, iar centura ocolitoare trebuia finalizata în 2016.

Articolul precedentMorega îi face statuie lui Boza
Articolul următorAlertă! O comunitate din Gorj rămâne fără medici. Spitalul din localitate este părăsit de halatele albe