Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, îl invită pe Ion Iordache să candideze la alegerile municipale în 2024, în contextul în care PNL obligă liderii liberali din teritoriu să își asume candidaturi în cele mai dificile bătălii electorale.
Edilul transmite că în municipiul reședință de județ cetățenii sunt cei ce aleg candidați în fruntea autorității locale, nu sunt numiri decise de un singur om, așa cum se întâmplă la Turceni.
“Mi-l doresc contracandidat pe Ion Iordache. Târgu Jiu niciodată nu va avea o administrație cum este cea de la Turceni. Aici, primarii se aleg de către cetățeni și din rândul cetățenilor municipiului Târgu-Jiu. Aici nu se impune de către stăpân primarul. După cum știți, în istoria democrației românești, singura situație în care primarul este stabilit de către un singur om, de către domnul Ion Iordache, se întâlnește doar la Turceni. Domnul Iordache a stabilit că și fostul primar și fostul viceprimar nu sunt cei mai competenți și atunci, astăzi, conduce Primăria Turceni un consilier, om de casă al domnului Iordache. Niciodată în Târgu Jiu nu se va întâmpla lucrul acesta, pentru că cetățenii își desemnează primarul care le reprezintă interesele, nu vreun stăpân sau vreun moșier de pe raza unei localități.
Dacă va candida la Consiliul Județean, s-ar putea să fie un rezultat mai bunicel, pentru că ne-am obișnuit cu domnul Ion Iordache și cu micile combinații pe care le face de foarte multe ori în teritoriu, dar în teritoriu poate face aceste combinații doar pentru a salva câteva voturi în anumite localități.
Dacă voi fi candidatul Partidului Social Democrat, eu cred că peste 90 %, așa cum s-a demonstrat în trecut, dintre cei care mă vor vota pe mine, din calitatea de primar, vor vota și Partidul Social Democrat. Deci e greu de crezut că poți face în Târgu-Jiu ceea ce ai mai făcut în trecut în alte localități mai micuțe”, a declarat, la Radio Infinit, Romanescu.