Marcel Romanescu nu a semnat adeziunea la PSD. Edilul, fost liberal, a ținut să-i răspundă liderului USR Gorj, Radu Miruță, care a cerut să-i fie încetat mandatul de primar pentru că și-ar fi dat demisia din PNL, iar apoi și-a anunțat intenția de a candida din partea social-democraților în2024.
“Nu se știe dacă se va valorifica, pentru că e decizia Partidului Social Democrat”, a declarat Romanescu, care i-a sfătuit pe reprezentanții USR să-și vadă de “bucătăria internă”. Romanescu a fost radiat din PNL în luna decembrie a anului trecut.
“Eu astăzi sunt exclus din Partidul Național Liberal. Sunt primar independent, pot să fac orice fel de declarație. Mai mult decât atât, documentele sunt cele pe care le semnezi. Eu nu am semnat o adeziune la Partidul Social Democrat. Nu se știe dacă se va valorifica, pentru că e decizia Partidului Social Democrat dacă pot să fiu candidat în 2024. Nu sunt membru al unei alte formațiuni. În lege, în Constituție, se prevede foarte clar că apartenența la o formațiune politică se face prin adeziune și prin acceptarea de către forurile de decizie. La USR nu mă surprinde nimic. Am văzut că doamna Lasconi (n.r. Elena Valerica Lasconi, primarul municipiului Câmpulung Muscel), primar într-una dintre localitățile mari, se dezice de ceea ce se întâmplă în USR. Trebuie să facă și ei la momentul acesta tam-tam. Dar, dacă verificăm acel miliard de euro pe care l-au aruncat pe geam în campania COVID, s-ar putea să descoperim că n-au fost doar medicamente, au fost și substanțe interzise. Necontestând acea hotărâre luată de către Partidul Național Liberal la Gorj pot fi considerat fără afiliere politică”, a explicat Romanescu.