Romanescu: NU am pierdut procesul legat de imputarea unor majorări de tarife ale ApaRegio

Primarul Marcel Romanescu a explicat într-o intervenția publică faptul că municipalitatea târgujiană nu a pierdut procesul în care a atacat majorările de tarife practicate de ApaRegio. Edilul-șef  a precizat că, deocamdată, instanța a decis că nu se impune suspendarea majorării în cauză până în momentul unei hotărâri definitive.

NU am pierdut procesul cu ADIA legat de impunerea, în mod ilegal, a unor majorări de tarife ale APAREGIO. Este necesară această precizare pentru a lămuri unele informații apărute recent în mediul online.
Primăria Municipiului Târgu Jiu a atacat în instanță acea hotărâre a ADIA prin care cetățenii sunt obligați să plătească tarife mai mari la apă și canal. Recent, instanța a decis doar că nu se impune suspendarea acelei majorări până la finalizarea procesului.
Vă reamintesc faptul că ADIA a dispus scumpirea serviciilor pe care noi, cetățenii, le plătim către APAREGIO, printr-o hotărâre luată în mod ilegal. Reprezentantul Consiliului Local în ADIA, viceprimarul Aurel Popescu (membru PSD), nu a avut mandat special din partea consiliului să voteze schimbarea tarifelor, așa cum ar fi fost legal. Consiliul Local nu a fost consultat, totul s-a făcut pe ascuns și ne-am trezit în fața faptului împlinit. În data de 14 februarie, avem termen în acest proces.
Între timp, APAREGIO continuă să stoarcă bani de la târgujieni și ne taxează inclusiv pentru servicii de care nu beneficiem. Știm cu toții că suntem obligați să plătim inclusiv apa de ploaie care se scurge direct în râul Jiu, printr-o canalizare pluvială executată cu banii noștri, ai cetățenilor, fără a trece prin vreo stație de epurare, deci fără ca APAREGIO să miște vreun deget.
Din banii pe care APAREGIO îi încasează de la noi, 30% ar fi trebuit direcționați spre investiții. În schimb, avem cartiere inundate la fiecare ploaie mai serioasă. Din acest punct de vedere, am luat măsuri, în așa fel încât cetățenii să nu mai aibă de suferit. Am intervenit urgent cu investiții în zonele Lotrului-Debarcader, Hidrocentralei, Zambilelor, Ulmului, unde am amenajat canalizarea pluvială, fiind vorba de milioane de lei. Asta în timp ce banii care ar fi trebuit să ajungă în investiții de la APAREGIO au mers, cel mai probabil, în salariile grase ale clientelei pesediste angajate la această societate.
Ba mai mult, APAREGIO ne-a cerut în instanță peste 5 milioane de lei ca o contribuție a primăriei la canalizarea pe care ar fi trebuit să o amenajeze de ani buni, din bani europeni. Instanța a decis că nu se impune acest lucru, deci ne-a dat câștig de cauză. Bineînțeles că APAREGIO a atacat cu recurs și avem termen în data de 01.04.2021, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Am ajuns în această situație ca urmare a deciziilor absurde ale unei administrații PSD care, ani la rând, a căpușat instituții și societăți. Acolo unde s-a putut din punct de vedere legal, am demarat investițiile necesare, pentru ca cetățenii să nu mai aibă de suferit.
Avem încă probleme, mai ales în perioadele secetoase, tot din lipsa investițiilor pe care APAREGIO era obligată să le facă. Din păcate, momentan nu ne putem retrage din ADIA și am ajuns să ne rugăm cu toții să plouă. Noi, cetățenii, să nu rămânem fără apă, iar cei de la APAREGIO să încaseze, în continuare, pentru apa care se scurge în Jiu”, a arătat Romanescu.

Articolul precedentPercheziții, doi gorjeni reținuți! Au furat din apartamente din Craiova
Articolul următorElev de clasa a VIII a, cu țigara aprinsă în sala de clasă