Romanescu: Nu am suspendat activitatea pe niciun șantier

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că nu au fost suspendate la lucrările la unitățile școlare și alte obiective de pe raza municipiului, situație benefică atât pentru constructori, cât și pentru autoritatea locală. Edilul preconizează că la 1 septembrie copiii din oraș vor avea la dispoziție șapte noi locații pentru activități pedagogice, arătând, totodată, că există o întârziere la grădinița de pe strada Olari, acolo unde de abia s-a finalizat licitația, însă nădăjduiește că prin ritmul de lucru se va recupera.

Vom avea în jur de 7 locații noi pentru copiii din Târgu Jiu. Celelalte lucrări, canalizări, alimentări cu apă și introducere de gaze, sunt în grafic. Nu am suspendat activitatea pe niciun șantier din Târgu Jiu, dându-le o șansă societăților să își țină salariații la muncă. Îmi doresc să profităm de această perioadă, benefică dintr-un anumit punct de vedere, pentru că nu mai există acel flux de mașini, iar la școli se poate lucra la capacitate maximă. La cele două colegii, în grădinițele și școlile respective, la Școala numărul 12, unde se introduce rețeaua de alimentare cu gaze și termoficare, peste tot se poate lucra la capacitate maximă”, a declarat Romanescu.

În acest an este așteptată începerea lucrărilor la bazinul acoperit de la stadion și a bazei sportive cu nocturnă din Debarcader, investiții aprobate și bugetate de guvern.

 

 

Articolul precedentOficial BNR: România și-a epuizat toată muniția pe care ar fi putut să o utilizeze în situații de criză
Articolul următorBani mai mulți pentru Sănătate, Muncă și Protecție Socială