Romanescu nu renunţă. Vrea modernizarea fântânilor arteziene şi centrul pietonal reamenajat

Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu va renunţa la modernizarea fântânilor arteziene. Deşi proiectul său a fost respins de Consiliul Local, primarul a explicat că investiţia face parte dintr-un plan amplu de reconstrucţie a zonei centrale, conceput de arhitectul Dorin Ştefan. Romanescu a mai spus că vrea lucruri trainice, de calitate, pentru că municipalitatea nu are un buget considerabil la dispoziţie.

Nu voi renunţa la idee. Este un proiect integrat. Domnul Dorin Ştefan a pregătit proiectul cu piatra cubică şi cu reamenajarea zonei centrale. Am luat legătură cu firma de la Cluj care se ocupă special cu aşa ceva. Reprezentantul societăţii, care a fost prezent în sală, s-a ocupat de cele mai mari lucrări pe care le-am avut pe acest domeniu în ţară, dar nu numai. Este o firmă specializată în România pe fântâni arteziene. Nu poţi să aduci pe cineva necalificat, oamenii aceia cu asta se ocupă. Pe principiul pe care l-am adoptat de când sunt primar, suntem prea săraci în momentul de faţă să facem lucrări de mântuială, adică lucrarea să presupună costuri suplimentare într-un an sau doi, cum presupune astăzi întreţinerea acestui paviment”, a spus Romanescu.

Iniţiativa edilului, care vrea să investească în reabilitarea fântânilor, a fost criticată de viceprimarul Adrian Tudor, care consideră că autorităţile locale trebuie să direcţioneze fondurile către crearea unor puţuri, pentru a rezolva problemele cu apa pe care le au târgujienii. În replică, Romanescu i-a reamintit lui Tudor că doar Aparegio încasează taxele pentru apă şi canal.

Articolul precedentNu s-a mai putut face nimic! A murit Mihai Constantinescu
Articolul următorAtentat la siguranţa alimentelor. Agenţi economici amendaţi cu câte 100 de milioane lei vechi