Romanescu: O conducere militară la Spitalul Județean ar fi foarte bună. Mă interesează doar siguranța cetățenilor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, așteaptă o analiză rapidă a situației din Spitalul Județean de Urgență și, dacă se va impune, chiar instaurarea unei conduceri militare. Edilul nu se declară interesat de anumite conflicte, deja publice, și spune că este interesat doare de liniștea și siguranța cetățenilor orașului.

Trag un semnal de alarmă, pe care sper să îl înțeleagă toată lumea în sensul bun, adică trebuie făcută o analiză corectă și, din punctul meu de vedere, dacă se constată la un moment dat că activitatea de acolo a avut de suferit trebuie impusă o conducere militară. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Problemele din Spitalul Județean sunt semnalate de mai multă vreme de către reprezentații mass-media, de unele cadre medicale din interiorul spitalului și de mai mulți pacienți. Nu sunt doar probleme legate de această perioadă de urgență. Sunt probleme mai vechi su care trebuiau gestionate înainte de apariția aceste pandemii. Acum că dau ei vina, cei de la Spitalul Județean, cei de la Consiliul Județean pe DSP, DSP-ul pe medici, medicii pe nu știu cine nu este problema mea. Problemă mea este să asigur liniște și siguranță cetățenilor pe care îi reprezint în acest mandat. (…)  Eu zic ca o conducere militară ar fi foarte, foarte buna, pentru că ar putea să vadă ochiul specialistului nepărtinitor tot ceea ce se întâmplă în acest moment în Spitalul Județean și ar putea lua cele mai bune decizii. Pentru o perioadă scurtă de timp, pentru că nu va rămâne conducere militară la Spitalul Județean. Dar eu cred ca acesta ar fi rolul unei conduceri militare. Independent și puțin din exterior să analizeze foarte corect și să ia decizii în consecință”, a declarat, la Radio Infinit, Romanescu.

Articolul precedentPreședintele Iohannis: Nu voi prelungi starea de urgență
Articolul următorA vrut să moară spânzurat: Polițiștii i-au tăiat funia în ultima clipă!