Romanescu: Orice candidat PSD poate să ridice probleme la alegerile din 2020

Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu-şi subestimează viitori adversari din 2020. Acesta a declarat că-şi va respecta oponenţii electorali, iar cea mai mare concurență vine din partea Partidului Social Democrat, chiar dacă reprezentanţii formaţiunii politice sunt departe de a-şi fixa candidatul. Preşedintele de la Gorj, Mihai Weber, a declarat că primul sondaj intern l-a dat învingător pe primarul de la Runcu, Adi Cîmpeanu.

“Cîmpeanu este un om care a demonstrat foarte multe lucruri în localitatea pe care o conduce de trei-patru mandate. Iau în serios orice candidat care vine din partea Partidului Social Democrat. Ţinând cont de forţa politică pe care o are PSD la Târgu Jiu, orice candidat poate să ridice probleme la alegerile din 2020. Din ceea ce am văzut, domnul Cîmpeanu nu-şi doreşte să candideze la Târgu Jiu, dar orice este posibil până la alegerile din 2020”, a declarat Romanescu.

Primarul liberal aşteaptă cu interes viitorul său adversar politic din partea social democraţilor, dar este convins că are, în continuare, prima şansă la fotoliul de edil.

“Nu ştiu de ce nu au prezentat şi procentele, dacă tot au discutat de acest sondaj. Este clar că la momentul acesta nu au identificat un candidat. Dacă rezultatele sunt apropiate, înseamnă că toţi au şanse de a candida”, a spus Romanescu.

Articolul precedentTupeu! La volan, pe drumurile publice, cu permisul de conducere anulat de 12 ani
Articolul următorHalep a învins-o pe Venus Williams. În noaptea de miecruri spre joi va întâlni o chinezoaică