Aceste afirmaţii îi aparţin preşedintelui Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj, Dan Ilie Morega. Fostul deputat a comentat, la un post local de radio, discuţiile apărute în ultima perioadă în mass-media, care sugerează că primarii din Târgu Jiu şi Bustuchin, Marcel Romanescu şi Ion Ciocea, dar şi fostul edil de la Turceni, Ion Iordache, ar trece la ADLE. Morega vede un eventual “transfer” extrem de probabil, mai ales că apele nu par tocmai liniştite în PNL sau PSD, la Gorj.
“Este un lucru foarte posibil, mai ales dacă avem în vedere că Marcel Romanescu a fost, oarecum, persecutat de către cei care sunt în conducerea PNL Gorj. Şi după ce a ieşit primar, ei au manifestat o serie de acţiuni ostile, mă refer la unii dintre consilieri liberali, faţă de primarul lor. În aceste condiţii, nu ar fi imposibil să treacă la ALDE, atât Marcel Romanescu, cât şi Ion Ciocea, care n-a mai fost primit în PSD pentru că a fost candidat independent la Senat, şi se judecă acum cu partidul, nu pentru că îşi doreşte neapărat să revină acolo, ci să nu-şi piardă mandatul de primar”, a declarat Morega.
Preşedintele IAIPP a mai spus că este normal ca ambii primari să nu recunoască eventualele negocieri în acest moment: “Au fost întrebaţi cei doi primari dacă vor trece la ALDE şi ei au negat, este firesc pentru că nu doresc să-şi piardă mandatul de primar în actuala conjuctură. Romanescu trebuie să-şi consolideze statutul de primar pentru o eventuală canidatură şi câştigarea unui nou mandat în 2020”.