Romanescu s-a învățat cu programul de dimineața până seara, dar nu mai vrea să dea miliarde pe sculpturi

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că nu este sprijinit de viceprimari nici la mai bine de un an de la preluarea mandatului. Acesta a precizat că pentru a suplini neajunsul petrece mai mult timp la serviciu. ”Nu am o colaborare foarte bună cu cei doi viceprimari. Acest lucru face că, de cele mai multe ori, din primărie, să plec după orele 19, sau chiar 20. Trebuie să acopăr problemele care apar. Sunt și perioade în care colaborăm, mai ales cu domnul Aurel Popescu”, a detaliat edilul. În aceeași notă contradictorie este și disputa legată de tabăra de sculptură de la Târgu Jiu. Romanescu se gândește ca municipalitatea să nu mai cheltuiască banii pentru sculpturi ce zac depozitate, dar viceprimarul Adrian Tudor nici nu vrea să audă de renunțarea la tabără. ”Anul  viitor aș vrea să distribui fondurile pe cultură în alt mod. Uitați-vă că am folosit 4 miliarde de lei în fiecare an pentru tabăra de sculptură de la Târgu Jiu. Ne-am ales cu șase, șapte opere, însă cred că sunt suficient de multe realizate la Târgu Jiu”, a punctat primarul. Acesta s-a gândit la proiecte concentrate, care să se concretizeze anual printr-o operă reprezentativă pentru România și Târgu Jiu, raportat la evenimentele din anul respectiv. În replică, viceprimarul Tudor a declarat că în dosarul depus la UNESCO tabăra are un cuvânt greu de spus. ”În dosarul UNESCO, atelierele Brâncuși, tabăra de sculptură și pictură, au un cuvânt greu de spus, deoarece arată că opera lui Brâncuși la Târgu Jiu a generat un curent în arta modernă și dacă noi putem să fim gazda unor opere de artă reușim să facem ceva demn de a duce numele și geniul lui Brâncuși mai departe”, a precizat, pentru presa locală, Adrian Tudor.

Articolul precedentIncendiu la Târgu Jiu!
Articolul următorPandurii a scăpat de faliment. Cel puţin până în 2019