Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, merge mai departe cu proiectul de reașezare a unor funcții și posturi în instituția pe care o conduce. Imediat ce s-a anunțat că se dorește reducerea numărului de șefi și a fost prezentată o nouă organigramă, prin care se urmărește realizarea unei economii de un milion de euro la fondul de salarii, demersul a început să fie contestat în spațiul public de Luis Popa, consilier municipal și director în cadrul Consiliului Județean.
Acesta a adus mai multe critici, invocând chiar probleme de procedură. În fața reproșurilor, Romanescu recomandă să mai fie citită legea.
”Trebuie să le recomand celor ce se opun desființării bănoaselor funcții de șef din Primăria Târgu Jiu să mai citească legea. Unul dintre ei ar trebui să pună mâna pe carte mai des, având în vedere că este consilier local și tot invocă articole de lege fără să le înțeleagă.
Domnul respectiv este specialist în gunoaie și ar trebui să-și aducă aminte că a fost artizanul gropii de gunoi <<ecologice>> a orașului și al <<minunăției>> de beton amprentat din centrul municipiului! Dar își dă cu părerea despre legislația din domeniul administrației.
Sunt multe reacții furibunde prin care se încearcă protejarea funcțiilor de șef din Poliția Locală, remunerate cu peste 6000 de lei net în fiecare lună!
Ei bine, n-aveți decât să contestați! Ani de zile funcții călduțe și bine plătite au fost protejate de colegii voștri pesediști din Consiliul Local! Dar iată că cetățenii vor altceva! Și se va întâmpla așa cum își doresc cetățenii! Iar nemulțumiții, așa cum am mai spus, se pot duce să lucreze în mediul privat. Asta dacă nu au susținerea politică necesară pentru a fi numiți directori în Consiliul Județean”, a transmis edilul.