Romanescu: Somez ApaRegio să nu prelungească nejustificat disconfortul cetățenilor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cere ApaRegio să nu prelungească nejustificat intervențiile anunțate în anumite zone din municipiu. Edilul spune că va urmări modul în care se desfășoară lucrările, arătând că populația nu trebuie să rămână fără apă.

Somez APAREGIO să nu prelungească nejustificat disconfortul cetățenilor în ceea ce privește intervenția pe care a programat-o pentru acest sfârșit de săptămână! Urmăresc îndeaproape aceste lucrări pentru că suntem într-o perioadă extrem de dificilă, în care cetățenii nu trebuie să rămână fără apă!
Nu văd de ce tocmai acum se intervine, în condițiile în care APAREGIO ar fi putut să se coordoneze cu lucrările pe care Primăria Municipiului Târgu Jiu le-a executat înainte de începerea pandemiei la canalizarea din zona Lotrului. Nu este vorba de vreo avarie, ci de lucrări programate. Brusc, APAREGIO a descoperit gradul înaintat de uzură al vanelor și că s-ar putea să avem secetă la vară.
Sper ca populația din zona de Nord a municipiului să nu fie nevoită să suporte lipsa apei potabile la robinete pentru mai mult de 10-12 ore, un termen pe care-l consider mai mult decât rezonabil!
Solicit și celorlalte autorități abilitate să urmărească executarea acestor lucrări. Tranzităm o perioadă extrem de dificilă, generată de această pandemie, când menținerea igienei personale este extrem de importantă”, a transmis Romanescu. 

Articolul precedentLudovic Orban: Azi va fi declarată starea de alertă
Articolul următorSe reabilitează sediul Poliției Municipale Târgu Jiu. Cum va arăta