Romanescu: Voi face în așa fel încât să-mi continui mandatul

La aproape doi ani de la obţinerea mandatului său de edil, Marcel Romanescu, este încrezător că va recâştiga Primăria Târgu Jiu în 2020. Liberalul a declarat că este pregătit pentru viitoarea bătălie electorală şi, cu toate că nu-şi subestimează adversarii politici, este convins că echipa sa şi electoratul îl vor scoate învingător şi peste un an. Declaraţia lui Romanescu vine şi în contextul în care ambii viceprimari ai săi, Aurel Popescu şi Adrian Tudor, îl văd plecat din fruntea instituţiei după următoarele alegeri locale.

“Garantez că voi face în aşa fel încât să-mi continui mandatul. E o competiţie electorală, nu fac ca Partidul Social Democrat în 2017, când au spus că trebuie doar să-şi pună candidat şi au câştigat alegerile, dar este clar că, la momentul acesta, împreună cu echipa care mă susţine, avem prima şansă şi vom câştiga acele alegeri în 2020”, a afirmat Romanescu la Radio Infinit.

Actualul primar nu mai apeacă urechea la speculaţiile care-l dau la alte partide şi a declarat că va munci alături de PNL Gorj şi la următoarele alegeri europarlamentare.

“Am eliminat permanent acest lucru, sunt membru al PNL şi voi rămâne în această formaţiune alături de colegii mei. Mă voi implica la alegerile europarlamentare, e normal, nu voi sta cu mâinile în sân. Sunt mult mai multe elemente care contează într-o astfel de campanie: candidaţii pe care îi vom avea, strategia pe care o abordăm. Politica ar trebui făcută prin oameni, pentru oameni, nu neapărat prin partide politice”, a spus Romanescu.

Articolul precedentImagini! Polițiștii locali au obligat un cerșetor să se dezbrace în public
Articolul următorMeci televizat: Bogoi vrea trei puncte din confruntarea cu Petrolul