Romanescu vrea ca municpalitatea să achite deplasarea elevilor de excepţie la Detroit

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, vrea să-i sprijine pe elevii Colegiului Naţional “Ecaterina Teodoroiu” să ajungă în Statele Unite ale Americii. Echipa de robotică de la CNET a reuşit o performanţă excepţională, calificarea la Campionatul Mondial FIRST USA, care va avea loc la Detroit, în Statele Unite. Pentru a putea participa la acest concurs, reprezentanţii unităţii de învăţământ au apelat şi la sponsorizări, dar fondurile strânse nu sunt suficiente. Romanescu va convoca, săptămâna viitoare, o şedinţă de îndată şi speră sa-şi înduplece consilierii să aloce aproximativ 3.000 de dolari pentru merituoşii elevi.

“Am luat decizia ca miercuri, în şedinţă de îndată, să alocăm sumele necesare pentru echipa de la Liceul Ecaterina Teodoroiu. Ținând cont de faptul că pe data de 22 aprilie se desfăşoară această competiţie în America şi trebuie să confirme că au banii necesari pentru deplasare, o parte din bani o putem asigura, pentru că din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii echipei, cu doamna profesor, vor primi o parte din sponsorizări. Este vorba de necesarul pentru a putea să participe cu întreg lotul, pentru că o parte din cheltuieli sunt suportate de organizatori, celelalte vor fi suportate de către Primăria Municipiului Târgu Jiu”, a spus Romanescu.

Întrecerea de peste ocean va aduna la start aproximativ 100 de echipe din toată lumea. Echipa “Technogods Robotics Team” a liceenilor gorjeni va reprezenta România alături de alte trei echipe cu care formează o alianţă: XEO de la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia”, “Quantum Robotics” de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Qube de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti.

 

Articolul precedentIa de la PSD! Profesorii primesc banii pe hotărâri până în 2022, inclusiv
Articolul următorA scăpat de toate dosarele! Cârciumaru, curat ca lacrima la DNA