Poliția a intervenit, în noaptea de duminică spre luni, la o șaormerie de pe șoseaua Colentina din București, după ce un angajat a tras cu pistolul air soft cu bile spre doi clienți. Din primele cercetări, doi frați nervoși că nu sunt serviți l-au amenințat pe lucrătorul șaormeriei cu cuțitele, iar acesta a încercat să îi potolească. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, clienții sângerau. Cei trei au fost conduși la audieri.