Naţionala de fotbal a României a învins reprezentativa Macedoniei de Nord, 3-2 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, la debutul său în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
Tricolorii au obţinut victoria cu emoţii, după ce au avut 2-0 şi au fost egalați în decurs de două minute, însă au reuşit să înscrie golul victoriei. Toţi cei trei marcatori ai României, Florin Tănase (28), Valentin Mihăilă (50) şi Ianis Hagi (85), sunt la primele goluri pentru naţionala mare. Pentru oaspeţi au înscris Arijan Ademi (82) şi Aleksandar Trajkovski (83).
După joc, antrenorul României, Mirel Rădoi, a repus pe tapet ușurința cu care se primesc golurile.
„A fost un meci oarecum dificil şi nu o spun pentru că am primit 2 goluri în 2 minute, ci pentru că am întâlnit o echipă a Macedoniei foarte bună, o echipă calificată la EURO 2020. În seara asta trebuie să-l felicităm toţi pe Goran Pandev pentru că în cariera mea de jucător şi chiar de antrenor nu am întâlnit un fotbalist de valoarea lui. La felul cum s-a exprimat în seara asta merită toate felicitările. Noi, din păcate, primim gol partidă de partidă… şi nu mă aşteptam azi să luăm golurile aşa de uşor şi mai ales două într-un minut, dacă putem spune aşa. Eu cred că este doar o problemă mentală, probabil ne-am gândit că meciul e uşor şi o să urmeze 3-0, 4-0. Iar când am primit gol nu am ştiut să mai reacţionăm. I-am văzut pe Răzvan şi pe Vlad care încercau să-şi încurajeze colegii… Eu am trecut prin episodul ăsta cu Middlesbrough (n.r. – meciul Middlesbrough – Steaua, scor 4-2, în 2006, în semifinalele Cupei UEFA). Şi chiar dacă vrei (n.r. – să îţi revii), pur şi simplu în momentul ăla creierul nu te ajută. Deci eu cred că e doar o problemă mentală. (…) La 2-0, adversarii şi-au dat seama că nu mai au nimic de pierdut. Noi am avut două minute în care nu am putut să reacţionăm. Nu am reuşit să trecem peste acele momente. Dar a venit imediat o perioadă cu 30-40 de secunde de posesie şi am reuşit să ne calmăm şi am revenit cu golul al treilea. Puteam însă să pierdem în două minute ce am realizat în 60 de minute. Mihăilă a avut o prestaţie foarte bună. Sunt antrenorul care l-a debutat la naţionala de tineret, acum şi la naţionala mare. El are un potenţial imens, dar e un tip care trebuia adus când avem în faţă un adversar favorabil”, a declarat selecționerul.