Home Principale Actualitate Românii vor putea solicita cartea electronică de identitate începând cu luna august

Românii vor putea solicita cartea electronică de identitate începând cu luna august

 

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că, miercuri, în ședinţa de Guvern, a fost adoptată hotărârea privind stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil. În condițiile date, românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august.

Este, practic, etapa finală a procesului de modernizare şi de aliniere la standardele europene a documentelor de identitate româneşti, atât în ceea ce priveşte dimensiunea acestora, cât şi privitor la datele personale”, a transmis, pe propria pagină de socializare, ministrul.

 

Noua carte de identitate electronică va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată.

Foarte important, prin actul normativ aprobat este prevăzută şi simplificarea modalităţii de obţinere a acestor documente, astfel că, dacă autoritatea publică deţine deja anumite informaţii necesare soluţionării cererii cetăţeanului, acesta nu mai trebuie să prezinte documente doveditoare.

Ce date va conține cartea electronică de identitate

Cartea electronică de identitate va conține informații înscrise cu privire la:

A. Față

  • a) denumirea statului emitent;
  • b) tipul documentului;
  • c) numele de familie;
  • d) prenumele;
  • e) genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
  • f) cetățenia;
  • g) data nașterii;
  • h) codul numeric personal (C.N.P.);
  • i) numărul documentului;
  • j) data expirării valabilității;
  • k) semnătura olografă a titularului;
  • l) imaginea facială a titularului.
B. Verso
  • a) domiciliul;
  • b) data emiterii și autoritatea emitentă;
  • c) zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ);
  • d) Zonă Cip.