Mihai Rotaru, principalul acționar al CSU Craiova, și-a propus ca formația din Bănie să fie un brand într-o continuă creștere, cu o stabilitate economică. Acesta vizează trofee și participări în cupele europene. Totodată, asigură suporterii că nu se va retrage de la echipă, lăsând-o într-o eventuală situație critică, chiar dacă, în acest moment, estimează că a ajuns la un minus de douăzeci de milioane de euro, de când a băgat bani în fotbal, la gruparea din capitala Olteniei.
‘‘Undeva la 20 de milioane de euro (sumă cu care se află pe minus – n.red.) (…) Cred că se pot recupera, dar nu trăiesc cu speranța asta. Sau pot să spun și invers, că altfel n-aș avea cum să conving acționarii să investească în ceva și să nu-și ia banii înapoi. Poate să fie o chestie emoțională, dar 250.000 de euro în 10 ani sunt 2,5 milioane, iar în 20 de ani sunt 5 milioane. Când te gândești că dai 5 milioane, nu mai ești așa confortabil când știi că n-o să-i mai iei niciodată. Am văzut echipe din afară foarte bine organizate care fac niște income-uri (încasări – n.red.) extraordinare.
Credeam că n-o să bag la nesfârșit (când a intrat în fotbal – n.red.). Planul meu era să investesc 5 milioane de euro, crezând că erau suficienți, prin managementul nostru, pentru ca Universitatea să se autosusțină și să crească. Nu s-a întâmplat asta. În 2017-2018-2019, trei ani la rând, am fost pe profit. Chiar și în 2016. Asta pentru că am avut vânzări de jucători și am mai avut venituri din participările în Europa. Aveam și un buget de salarii mult mai mic. Practic, cu mai puțin făceam mai mulți bani. Ulterior, pretențiile noastre ca echipă au crescut, pentru că în ultimii ani am fost în primele trei formații ale campionatului. Alături de FCSB și CFR, am fost printre cele trei echipe importante. Acum au venit Rapidul și Dinamo, ambele se prezintă foarte bine… Atunci am crezut că nu voi băga la nesfârșit, dar ușor, ușor stabilizăm și putem să facem lucruri mari dacă intrăm în Europa. Atunci bugetul se va stabiliza. Nu putem spune că vom lua banii acasă, dar valoarea brandului va crește și echipa va deveni interesantă și pentru alte tipuri de investitori”, a spus, într-un amplu interviu acordat golazzo.ro, omul de afaceri.
Cât timp se va mai implica în fotbal…
”Până când Universitatea Craiova nu va mai avea nevoie de mine. Atunci voi rămâne fără să fiu implicat. Vreau să-mi recapăt plăcerea de a fi suporter. O uitasem, dar am simțit-o din nou când am fost în Germania la Campionatul European”.