Rovinari: Cu alcoolemie de peste 1 la mie, la volan, cu chef de plimbare prin oraș

 

Un tânăr de 30 de ani, din Rovinari, a fost surprins la volan având o alcoolemie de peste 1 la mie, în timp ce se plimba cu mașina pe o stradă din oraș.

La data de 30 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, au depistat, în trafic, un bărbat de 30 ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tineretului, din aceeași localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Gorj.

FOTO ARHIVĂ
Articolul precedentPremierul Ciucă: Majorarea pensiilor și a salariului minim, după discuții în coaliție, în funcție de colectările la buget
Articolul următorMihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a murit în spital