Edilii oraşului Rovinari au anunţat zilele trecute terminarea procesului tehnic și înființarea propriu-zisă a unui Serviciu de Pază. Primarul localității, Robert Filip, a spus că în noua structură au fost angajați 18 oameni, agenți ce vor patrula 24 de ore din 24 și vor supraveghea pricipalele obiective din oraș. Totodată, edilul a mai precizat că în urma unei evaluări a activității Serviciului de Pază va decide dacă va desființa sau nu Poliția Locală Rovinari. ”Am înființat Serviciul de Pază, care, sperăm noi, să fie foarte eficient, pentru că avem foarte multe probleme legate de școli, de spital, de liniștea și ordinea publică de zi cu zi a orașului. Am decis să înființăm acest serviciu cu oameni din Rovinari, echipați corespunzător, care funcționează legal, au acel atestat de pază. Vor face patrule în fiecare zi 24 de ore din 24 la toate obiectivele pe care le are primăria: spital, școli, licee, pentru a avea liniștea unui oraș decent. Vor fi dotați cu niște aparate cu care vor putea verifica dacă parcările sunt plătite sau nu. Se vor ocupa, într-un fel, de gospodărirea internă a orașului. Vor face și alte lucruri decât cei de la Poliția Locală. Vom vedea, în perioada următoare, dacă acest serviciu este eficient și în funcție de asta vom hotărî dacă vom mai susține sau nu Poliția Locală, care are costuri mai mari”, a declarat, pentru presa locală, primarul Filip. Orice inițiativă prin care un primar economisește bani și reușește să asigure un grad sporit de siguranță în localitate trebuie salutată dar, în acest caz, Serviciul de Pază, anunțat de Robert Filip, nu va putea în niciun chip să execute misiuni de ordine și liniște publică, așa cum sunt ele definite legal. În primul rând, agenții de pază nu pot aplica sancțiuni la Legea 61/1991, actualizată 2016, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, o ordinii și liniștii publice. Altfel spus, aceștia vor patrula prin oraș, vor vedea, dar mai mult de a sesiza Poliția Locală, Poliția sau Jandarmeria nu au atribuținuni legale. Agenții primăriei vor avea dreptul de a legitima persoane în obiectivele enunțate de Robert Filip (școli, spitale, etc.), dar nu vor putea face asta pe stradă. Despre imobilizarea sau reținerea unor persoane care vandalizează o simplă băncuță (mobilier stradal), până la sosirea celor abilitați, nici nu poate fi vorba, pentru că în caz intervine privarea de libertate, infracțiune aspru pedepsită. De altfel, agenții de pază nu pot fi dotați cu cătușe metalice. Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor specifică foarte clar atribuțiile unui agent/unei firme de pază. În vreme ce Poliția Locală, Poliția sau Jandarmeria, acționează în baza unui Plan de Ordine și Siguranță Publică, o firmă de pază își desfășoară activitățile conform unui Plan de Pază aprobat de Inspectoratul de Poliție Județean, document care nu are nicio legătură cu asigurarea liniștii și ordinii publice, face referire doar la obiectivele luate în evidență. Hotărârile de consiliu local (problema plății parcărilor, semnalată de Robert Filip) se pun în aplicare numai de Poliția Locală, sancțiunile la acest capitol fiind apanajul aceleiași instituții. Sintetizând, agenții Serviciului de Pază al Primăriei Orașului Rovinari nu vor putea lua măsuri în cazul infracțiunilor stradale (scandaluri, distrugeri, furturi), nici măcar atunci când un cetățean încalcă o eventuală hotărâre a consiliului local care prevede simple sancțiuni pentru aruncarea ambalajelor pe stradă. Ei vor putea acționa doar în obiective precum școli sau spitale, așa cum o face orice societate de profil din România. Serviciul de Pază al Primăriei Rovinari aduce câteva locuri de muncă în comunitate, perspectiva unor măsuri mai aplicate în câteva unități publice, cheltuieli de la buget, aproximativ 60.000 de lei/lună, însă fără consecințe reale pe străzile și în cartierele orașului.
Acasă Principale Dezvăluiri Rovinari: Primarul Filip a înființat paznicii voiajori. Dansează pe străzi, dar numai...