Rugăciunea care trebuie spusă înainte de masa de Crăciun

În data de 25 decembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Crăciunul, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. De Crăciun, se pomenesc cei adormiți, se pregătește masa tradițională în familie, însă nu doar bucatele sunt importante, ci și rugăciunea care se rostește înainte, una care aduce protecție divină, sănătate și fericire.

 

RUGĂCIUNE:

 

Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele și pe cei pe care îi iubesc, și pe cei care citesc această rugăciune chiar acum. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei și puterii Tale nemărginite. Duhule Sfânt, te rog să-i ajuți, chiar în acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruiești pacea si mila Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde exista o nevoie, te rog să le-o împlinești. Binecuvântează-le Tu căminul, familia, munca, dă-le Înțelepciune și Lumină în viața lor. Binecuvântează-i când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor și deschide-le calea. Călăuzește-i și ocrotește-i clipă de clipă în toata viața lor. Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință, sau pe cele pe care nu și le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfântă, în Numele Fiului Tău, Iisus Cristos. Doamne Tată, Fiule și Duhule Sfânt, vă mulțumesc că veți face mai mult decât pot eu cere. Amin!

Articolul precedentGorj: Braconierii ”pregătesc” Revelionul, au întins sute de metri de setcă pe Jiu
Articolul următorMETEO: Vreme blândă comparativ cu specificul perioadei