S-a aprobat! Ajutor pentru crescătorii de bovine. Ciucă nu mai vrea importuri mari

 

Executivul a aprobat, joi, acordarea unui ajutor în valoare totală de 44 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine.
Pentru 40.000 de fermieri statul va compensa o parte din pierderile pe care le-au avut în 2022 din cauza crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Concret, este vorba de 73 de euro pentru fiecare animal.
Premierul Nicolae Ciucă a cerut ca produsele agricole să fie procesate în România, astfel încât importurile de alimente să nu mai depășească exporturile:

Nu trebuie pierdută din vedere componenta economică prin care să asigurăm produselor agricole din România valoare adăugată cât mai mare și să reducem importurile așa cum am solicitat pentru a ajunge la un deficit de balanță comercială zero pe produse alimentare”, a precizat primul ministru.

Articolul precedentMinistru de externe: Dacă Putin ar fi avut succes în Ucraina, Ungaria ar fi ridicat deja pretenții teritoriale
Articolul următorGorj: Om bătrân, suflet zburdalnic: Depistat la volan, în trafic, deși avea permisul suspendat