Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un amendament ce prevede că orice act sexual comis de o persoană adultă cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului în care diferenţa de vârstă între persoana respectivă şi victimă nu depăşeşte cinci ani.
Au fost înregistrate 267 voturi „pentru” şi 6 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel că legea merge la promulgare.
Reamintim, la acest moment, vârsta consimţământului sexual este 14 ani. Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.