S-au schimbat șefii din Inspectoratul de Poliție Județean Gorj

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj tot caută formule de reașezare managerială prin oamenii din cadrul instituției. Astfel, comisarul șef Marian Cîrstea este noul șef al Serviciului Cazier Judiciar și Evidență Operativă, iar la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, la conducere, este comisarul șef Alin Lăzăroiu, fost la Serviciul Resurse Umane. Șef nou și la Biroul Investigații Criminale, acolo unde activitatea este deja coordonată de inspectorul principal  Mircea Vlădulescu, fost șef al Poliției Tismana. Acesta obținuse postul de la Tismana prin concurs, anul trecut, când a obținut nota 7,38, dar, din aprilie a.c., a fost împuternicit într-o funcție  în ”aparatul central” al Inspectoratului. Decebal Dumitru Drăghiea este împuternicit la comanda IPJ Gorj până la data de 8 octombrie, asta după ce IGPR i-a mai prelungit șederea în Gorj cu încă șase luni de zile.

Articolul precedentCîrciumaru nu mai vrea la Primăria Târgu Jiu! PSD, posibil candidat din afara mediului politic
Articolul următorBălești: Polițista a fost înmormântată alături de copil și de mamă