Șah la Dan Vîlceanu: Primarii liberali vor putere în partid

Edilii liberali din Gorj privesc spre listele partidului pentru alegerile parlamentare, parcă şi pentru a se asigura că nu vor exista intruşi ce vor ocupa poziții eligibile. Este și cazul primarului din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, cel ce crede că realizările sale şi vechimea în partid l-ar recomanda pentru o candidatură la legislative. Cotojman nu a spus răspicat dacă îşi doreşte sau nu să fie pe liste, pare mai mult o strategie.

“N-am luat în calcul o candidatură la parlamentare, dar nu e exclus. Mai este până la alegeri şi poate îmi voi manifesta şi eu intenţia, dar acest subiect îl voi discuta la momentul respectiv. Sunt unul dintre cei mai vechi oameni politici ai Partidului Naţional Liberal, cu rezultate, deci sunt multe lucruri care mă recomandă. Una este intenţia mea şi alta este să obţin şi votul Consiliului Director, atunci când va fi organizată această competiţie internă de selecţie a candidaţilor”, a spus Cotojman la Radio Infinit.

În schimb, primarul din Roşia consideră că edilul-șef din Bumbeşti Jiu, Contantin Bobaru, este, la rându-i, îndreptăţit să solicite un loc eligibil pe listele PNL. Cotojman a mai spus că potenţialii candidaţi trebuie să îndeplinească anumite cerinţe.

“Mă voi opune vehement dacă se va ajunge în situaţia de a nu se respecta anumite criterii de participare şi vor ajunge pe listă oameni printr-o anumită conjunctură, care, zic eu, nu sunt destul de valoroşi din punct de vedere politic”, a precizat acesta.

Ceea ce din afară sugerează un plan politic prin care se încearcă evitarea unor posibili pretendenți gen Tudor Barbu, în detrimentul gorjenilor, poate însemna altceva. Un demers prin care edilii căută să aibă un cuvânt greu de spus în organizație. Un mesaj clar, ”nu suntem umplutură, aducem voturi”.  Putere pentru primari. Asta se traduce prin presiune pusă pe Dan Vîlceanu, șeful organizației județene.

Articolul precedentVor să reintroducă admiterea la liceu și facultate
Articolul următorGolea vrea să îl fenteze pe Boza: Cere scoaterea CE Oltenia din acționariatul Pandurii