Salarii mari și dureri în cot. Secretarul unei comune sfidează legea, prefectul și Prefectura Gorj

Corpul de Control al Prefectului va ajunge la Ioneşti pentru a face verificări la primăria din localitate. Vizat este secretarul instuţiei, care “a uitat” să mai trimită hotărârile de Consiliu Local. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, reprezentantul administraţiei publice fiind deja sancţionat cu mustrare şi reducerea salariului.

“Este cercetat de către Comisia de Disciplină a Instituţiei Prefectului pentru nerespectarea atribuţiilor se serviciu. Mai exact, domnul secretar refuză să trimită, de o bună perioadă de timp, hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile primarului. Colegii mei au încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu dumnealui, însă fără niciun rezultat. Nu răspunde la telefon! S-au văzut nevoiţi să-l cerceteze disciplinar. Trebuie spus că domnia sa a mai primit sancţiuni de la Comisia de disciplină, o mustrare scrisă în 2018, iar la începutul acestui an a mai fost sancţionat cu tăierea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de o lună”, a declarat Corina Belteu, purtător de cuvânt al Prefecturii Gorj.

De altfel, prefectul Cristinel Rujan este decis să trimită Corpul de Control la toate primăriile unde sunt astfel situaţii, cazul de la Ioneşti nefiind singular.

Articolul precedentRomanescu, răspuns la atacuri: Vor un om de paie primar, să îl poată folosi. Nu voi abdica, rămân alături de cetățeni
Articolul următorTârgu Jiu: Primăria vrea fântâni arteziene cu jocuri de apă și lumini