Salariul minim crește de la 1 iulie

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că a fost aprobată majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 4.325 de lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, faţă de 4.050 de lei cât este în prezent

Am luptat pentru creşterea salariului minim pentru că ştiu că, pentru sute de mii de români, acesta nu este doar un indicator economic, ci venitul de care depinde viaţa de zi cu zi. Vorbim despre oameni care muncesc cinstit şi care merită să trăiască cu demnitate din munca lor. Majorarea salariului minim înseamnă mai multă siguranţă, o putere de cumpărare mai mare şi o barieră împotriva abuzurilor şi a muncii la negru. Am susţinut această măsură pentru că eu cred că munca trebuie respectată, nu exploatată. Iar rolul nostru este să fim de partea celor care muncesc, să le oferim protecţie şi şansa la un trai mai bun”, a transmis, într-un comunicat, ministrul. 

Articolul precedentGorj: Viu și nevătămat! Dat dispărut, bătrânul în vârstă de 85 de ani a fost găsit
Articolul următorTârgu Jiu: Poftiți la teatru! Duminică, 15 martie, iubirea care a învins timpul