Săracii bogați politicieni ai Gorjului: Sunt plini de bani, dar nu-și cumpără un aspirator, deși le pute

Continuă discuţiile pe tema vehiculatei trădări din interiorul PSD la alegerile parţiale. Discuţii peste discuţii, acuzații trimise cu mantă, însă nimeni nu se încumetă să rupă pisica în două, să pună mână pe mătură pentru a face curățenie în organizație. Vicepreşedintele social-democraţilor gorjeni, Claudiu Manta, a confirmat, dacă mai era nevoie, că nu toţi membrii de partid l-au susţinut pe Aurel Popescu. Formaţiunea politică pare scindată în aceste momente, mai ales că “vinovaţii” pentru eşecul de la ultima bătălie electorală nu au fost identificaţi.

“Că nu tot PSD-ul l-a susţinut pe domnul Aurel Popescu, asta este o afirmaţie adevărată, mă refer la municipiu. Eu am cerut de pe atunci o analiză serioasă. O să spunem ce s-a întâmplat în momentul în care vom purta această analiză şi vom identifica, pentru că lucrurile sunt extrem de simple. Din păcate, nu ştiu să se fi făcut o analiză în sensul acesta”, a spus Manta la Radio Infinit. Cu toate acestea, vicele PSD a exclus varianta ca Popescu să fi fost sabotat de către Adrian Tudor, mai ales că ultimul are o relaţie tensionată cu actualul primar.“Eu vă spun că lucrurile nu au stat aşa. Credeţi că noi, cei de la PSD, am putea face o înţelegere încât să pierdem Primăria municipiului Târgu Jiu? Nu cred că cineva zdravăn la cap poate crede că un lider din partid poate să facă o înţelegere, iar partidul să piardă primăria. Cred că relaţia dintre Adi Tudor şi Marcel Romanescu este foarte proastă”, a declarat Manta.

Articolul precedentDoar la PSD Gorj: Candidat din afara partidului pentru Primăria Târgu Jiu, dar cu garanţii . Ca la sticle şi borcane
Articolul următorGalerie foto. Accidente în miez de noapte! Evenimente rutiere la Drăguțești și Târgu Jiu