Sărbătoarea Rusaliilor. Nu vă certați astăzi, există riscul ca ielele să vă ia mințile

Ortodocșii sărbătoresc azi și mâine Pogorârea Sfântului Duh peste sfinții apostoli, popular Duminica Mare sau Rusaliile.  Cuvântul Rusalii provine din latinescul ”Rosalia”, care simbolizează trandafirii, dar reprezintă și fiicele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice și seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. În credința populară, Rusaliile sunt spiritele morților care, după ce au ieșit din morminte de Joimari și au petrecut Paștile cu cei vii, refuză să se întoarcă și fac rele oamenilor. Pentru a le înbuna oamenii nu le-au mai spus Rusalii, ci au încercat să le măgulească dându-le diferite nume precum: iele, zâne sau frumoase. Se spune că spiritele acestea pot să ia mințile oamenilor și să-i îmbolnăvească. Boala seamănă cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât prin puterea dansului călușarilor. De Rusalii, nu e bine să te cerți, nu ai voie să lucrezi câmpul sau via, nu se merge în locuri pustii, singur prin păduri sau pe lângă izvoare. De azi înainte, timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac.

Articolul precedentAdolescenți de 10+. Au găsit o brățară de aur și au predat-o unui polițist local
Articolul următorFoto! Târgu Jiu: Ţa, ţa, căpriţă ţa, de mai. A scos animalul la păscut pe spaţiul verde, între blocuri