Scade impozitarea salariilor ”mici spre medii”. Bani mai mulți pentru angajați

 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că bugetul de anul viitor va ţine cont de o reducere cu cinci procente a impozitării salariilor „mici spre medii”. Acesta susține că o astfel de măsură va „reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”.

 

Vom veni, aşa cum am vorbit şi cu doamna ministru (ministrul Muncii – n.red.) şi cu liderii de sindicat, vom veni, în bugetul pe anul viitor, cu acea reducere de cinci la sută la impozitarea muncii în zona cu venituri mici spre medii, lucru va reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”, a spus primul ministru, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Argeș, după o discuție cu liderii de sindicat de la Uzina Dacia. 

Articolul precedentGorj: Surse! Bărbat ucis. A fost găsit la marginea drumului
Articolul următorCSM Târgu Jiu, victorie categorică la Sadu. Găman a mai debutat un puști de doar 16 ani. Romanescu, în tribună, alături de echipă