Zarvă mare după ce ApaRegio SA a debranşat de la apă, vineri, două străzi din Târgu Jiu, locuite în mare parte de romi. Nelu Pavel, unul dintre liderii comunităţii, s-a revoltat şi a aruncat vina spre Primăria Târgu Jiu, acuzând decizii politice.
Romanescu, printr-o reacţie pe reţelele de socializare, a reamintit că nu Primăria Târgu Jiu face debranşări, ci societatea de apă şi canal care se află în subordinea directă a Consiliului Judeţean, acolo unde Nelu Pavel este unul dintre cei care conduc, prin majoritate politică.
”Mizerabil este, însă, gestul lui Nelu Pavel, unul dintre liderii romilor, consilier judeţean şi membru PSD. Personajul în cauză a găsit de cuviinţă să arunce vina în curtea Primăriei Târgu Jiu, acuzând manevre politice. Individul ”uită” că primăria nu face debranşări, ci APAREGIO, societate controlată de colegul său din PSD, Traian Pătrăşcoiu, la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Gorj, al cărui membru este Pavel şi unde PSD deţine majoritatea.
Dacă Nelu Pavel ar mai avea vreo urmă de decenţă, ar putea recunoaşte că nu a ridicat niciun deget să-i ajute pe membrii comunităţii sale. Ar fi putut să îi ajute, pentru că este consilier judeţean, membru PSD, iar societatea care furnizează apa se subordonează Consiliului Judeţean şi e condusă de un pesedist. Este mai simplu, însă, să scapi de oamenii care vin să îţi dea ajutorul dând vina pe alţii”, a arătat primarul.
Edilul reamintit că ApaRegio are restanţe mari în ceea ce priveşte contorizarea individuală a consumatorilor pe raza municipiului, iar din această cauză, ca şi în cazul de faţă, suferă cetăţenii de bună credinţă care achită.