Scandal! Fost deputat PSD-Gorj este acuzat de trafic de influență. Ar fi cerut angajări la stat

Replici acide și acuzații grave, într-o emisiune de la Radio Infinit. Protagoniști, fostul deputat Vasile Popeangă și directorul Minprest Serv SA Rovinari,  social-democratul Gabriel Giorgi. Fostul parlamentar PSD a criticat măsurile luate de actuala guvernare, iar Gabriel Giorgi s-a simțit dator să îi răspundă pe același ton. Popeangă nu a suportat și a catalogat societatea condusă de Giorgi drept o firmă de trei lulele, trei surcele, nimic altceva decât o rezervă de angajări a partidului. Social-democratul a răbufnit și l-a acuzat pe fostul deputat că, în trecut, a făcut trafic de influență, cerându-i să-i facă angajări. Iată o parte a dialogului:

  • Vasile Popeangă: De când ești tu atotștiutor? Tu crezi că dacă la firma aia a ta de trei lulele, trei surcele, care este finanțată de CEO…
  • intervine moderatorul, care precizează că Minprest e societate de stat
  •  Vasile Popeangă: Care societate a statului? Cine o finanțează? Cu ce se autofinanțează, pe lucrări plătite de CEO? Este rezerva de angajări a partidului. Nu mă provocați ca să vă spun câte știu.
  • Gabriel Giorgi: Vă deranjează că ați venit la mine să cereți angajări și nu vi le-am făcut? Asta vă deranjează?
  • Vasile Popeangă: Eu, la tine, mă? Ce să angajez eu?
  • Gabriel Giorgi: Aduceți-vă aminte, că uitați foarte repede. Eu vă înțeleg vârsta asta. Haideți să ne respectăm și să tăcem din gură, că nu vă avantajează, să știți.
  •  Vasile Popeangă: Adică ce nu mă avantajează, te avantajează pe tine?
  • Gabriel Giorgi: Haideți să păstrăm un respect reciproc, eu nu am nimic de ascuns.

Vasile Popeangă a fost deputat PSD în două mandate, chiar secretar general al grupului PSD din Camera Deputaților, dar a rupt-o cu partidul după un conflict cu Ion Călinoiu. Popeangă și-a declarat, la momentul acela, nemulțumirea față de situația de la CEO și a arătat că Victor Ponta, premier ales deputat de Gorj, nu a adus investitori în județ, nu a căutat să rezolve problemele economice ale oamenilor care l-au trimis în Parlament.

Articolul precedentCEO: Mai mulți bani, economia la fondul de salarii împărțită în septembrie
Articolul următorPrimarul municipiului Târgu Jiu s-a întâlnit cu președintele Iohannis, la Cotroceni