Scandal! Simion, acuzat că a organizat ”petreceri la care s-au săvârşit acte de preacurvie”

 

Iulian Cîcău, fost președinte al organizației AUR Satu Mare, Iulian Câcău, a anunțat, marți, că demisionează din partidul lui George Simion. Într-un mesaj transmis pe pagina de socializare, acesta spune că liderul partidului a organizat „petreceri la care s-au săvârșit acte de preacurvie” deși, de dragul electoratului, Simion se declară „creștin-familist”.

 

Dragi colegi, prieteni şi critici, de azi NU mai sunt membru al partidului AUR, mă delimitez de tot ceea ce înseamnă acest partid, politică pe care o duce şi acţiunile pe care le iniţiază”, începe, pe facebook, fostul lider AUR. 

„Au apărut fripturiştii”

Aceştia făceau vizite dese prin biroul lui George Simion, promiteau marea cu sarea, iar George mi-i trimitea şi mi-i impunea (am dovezi înregistrări, convorbiri, chiar şi propuneri nu tocmai ortodoxe). Bineînţeles că deja ceea ce discutasem cu Simion în 2019, cu ceea ce se întâmpla în toamna lui 2021 era total diferit. Colegii din AUR Satu Mare, ştiu cel mai bine prin ce am trecut atât eu cât şi fiecare dintre ei, ce personaje s-au impus de la centru şi ce comportament violent, totodată limbaj vulgar afişează George Simion în particular, atunci când nu faci cum vrea el(adică să accepţi oamenii pe care el îi impune în organizaţie)”. 

Fariseu – acte de preacurvie

Fariseismul pe care acest lider îl practică este de-a dreptul grotesc, să te foloseşti de imaginea bisericilor creştine, iar tu să organzezi congresul partidului duminică în timpul Sfintei Liturghii, să iniţiezi acţiuni şi proteste duminică când oamenii sunt chemaţi la rugăciune, să organizezi petreceri la care s-au săvârşit acte de preacurvie şi să te numeşti creştin-familist e total deplasat! De aceea dragii mei, fiind dezamăgit de tot ceea ce a livrat acest lider, de la care mă aşteptam măcar să aibe cei 7 ani de acasă, am decis să nu mai fac parte din acest proiect dictatorial pe care îl conduce ! Dumnezeu să fie cu noi cu toţi”, a încheiat Iulian Cîcău. 

Articolul precedentCiolacu: Profesorii să aibă salariul în funcție de performanță. Să nu mai mergem la acest paușal la toată lumea
Articolul următorTârgu Jiu: Premii substanțiale pentru elevii cu rezultate la olimpiadele naționale