Doi foşti politicieni de dreapta, Pantelimon Manta şi Ion Fugaru, nu văd cu ochi buni Guvernul Orban. În opinia celui dintâi, membrii actualului executiv se întrec în promisiuni şi riscă să repete erorile cabinetelor social-democrate.
“Aşteptările sunt enorme, după părerea mea fac şi o greşeală politică pentru că plusează la promisiuni, aşa cum a făcut, de altfel, şi PSD-ul. E greu de crezut că nu vor dezamăgi, problema este în cât timp se va vedea falia dintre promisiuni și realizări, peste 1 an de zile, la alegerile parlamentare, sau peste 5 ani de zile, la următoarele alegeri parlamentare”, a declarat Manta la Radio Infinit.
Fostul lider PDL-ist, Ion Fugaru, a avut o poziţie şi mai tranşantă. Acesta i-a criticat dur pe parlamentarii liberali Florin Cîţu şi Dan Vîlceanu pentru “ploaia” de selfie-uri din ultima perioadă. În opinia lui Fugaru, satisfacţia exagerată manifestată de membrii noului guvern ar putea costa scump “aparatul” lui Orban chiar la următoarele alegeri.
“M-au dezamăgit din prima zi. Ministrul Finanţelor era la paradă de poze. El şi cu Vîlceanu.Voturi pe poze vor şi avea. Lumea e sătulă de rebuturi politice. Dacă sunt demni, trebuie să taie pensiile speciale, să încaseze banii de la investitorii străini, nu să-i ajute pe ei şi să ne omoare pe noi. Justiţia este distrusă din capul locului. Nu cred că-i apucă anul guvernând”, a declarat Fugaru.