Guvernul urmează să aprobe, miercuri, 17 noiembrie, o hotărâre ce vizează acordarea de sprijin financiar în cadrul unei scheme de ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2021, care au afectat sectorul apicol, informează economica.net.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt:
– apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii 145/2014, valabil la data depunerii cererii;
– apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG 44/2008;
– apicultori, persoane juridice.
Potrivit documentului, se propune acordarea unui sprijin de 23,7 lei/familie pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.