Școala de la țară, cu note de 10 la Matematică! Două eleve din Bălești au impresionat la Evaluare

Două absolvente ale Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” Bălești – Structura Cornești au demonstrat cu ocazia Examenului de Evaluare că se poate învăța foarte bine și în școlile din mediul rural. Elevele Monica Iulia David și Denisa Popa au obținut nota 10 la proba Matematică, disciplină la care au fost mari probleme și anul acesta. Monica David a reușit, cu media generală 9,97, să se claseze pe locul II la nivel de județ, iar colega sa Denisa Popa a obținut media 9, 75, una dintre cele mai bune din Gorj.

Directorul școlii, profesorul Cornel Șomîcu, ne-a precizat că rezultatele celor două adolescente nu sunt întâmplătoare, fetele fiind preocupate de studiu și implicate în diverse activități școlare.

”Monica David a obținut anul trecut locul II, pe județ, la Biologie. Amândouă au făcut parte din echipajul care a luat premiul special la Concursul județean de istorie dedicat Centenarului. Au locul III la Moștenirea Magherilor, Concurs regional de istorie. Scriu la revista școlii <<Graiul Apelor>>, premiată la nivel de județ și național. Știu că Monica și-a propus să urmeze studii universitare în specialitatea medicină, vizează profesia de medic. Rezultatele obținute la Examenul de Evaluare le onorează, arată seriozitate și demonstrază, încă o dată, că și la școlile din mediul rural se învață carte”, ne-a spus Cornel Șomîcu.

Un singur elev din Gorj a obținut media 10 la Examenul de Evaluare. Acesta este Alexandru Ștefan Ișfan, de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Rămâne de văzut dacă în urma contestațiilor va mai fi și o altă medie maximă.

Articolul precedentZgomot și vă pup, pa, pa! Ministrul Sănătății nu are raportul cu concluziile controlului de la Spitalul Județean
Articolul următorSe circulă în siguranță: Lucrările de la podul de la Iezureni au fost finalizate