Se confirmă: Apropiaţii lui Sarcină, gata să pună mâna pe hostelul CEO, ”Maiami”. Şi la ce preţ!

Aşa cum anunţa Jienii.ro, omul de afaceri Nicolae Sarcină este la un pas de a administra, prin interpuşi, hostelul ”Maiami” din Târgu Jiu, unitate hotelieră care aparţine Complexului Energetic Oltenia. Băncile care deţin ipoteca imobiliară asupra fostului ”Energeticianul”, CEC și Exim Bank,  şi-au dat acordul în vederea externalizării imobilului situat pe Calea Eroilor. O externalizare prin închiriere. Directoratul CEO a propus acționariatului închirierea hostelului ”Maiami” către Societatea Achiziție și  Dezvoltare SRL, firmă care a depus încă de anul trecut o cerere prin care își manifesta intenția de a prelua prin această modalitate baza de cazare mai sus amintită. Acționarii CEO, prin Consiliul de Supraveghere, vor hotărî în data de 15 mai dacă tranzacția va avea loc. Suma stabilită cu titlu de chirie este de 321.708  lei pe an fără TVA. Societatea Achiziție și Dezvoltare SRL este creditată drept o firmă paravan a creatorului imperiului ”Succes”. La conducerea acesteia se află Loredana Rădulea, o fostă secretară a lui Sarcină. Magnatul este pe cale să dea o altă lovitură în afaceri, cu nici 4 miliarde de lei vechi/an va putea admimistra o unitate care deține 30 de camere, un apartament și un restaurant cu 80 de locuri. Potențialul acestui hostel este imens, amplasarea și construcția cochetă sunt argumente cu care se pot câștiga multe bătălii comerciale.

Articolul precedentCondescu și Temelescu, condamnați la pușcărie. Decizie definitivă!
Articolul următorCârciumaru ne arată avioane, ca să nu vedem că-i tremură genunchii