Se depun cererile: Rechizite gratuite pentru elevii din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu nu îi va uita, nici în acest an, pe copii mai puțin norocoși, și îi va sprijini, prin Direcția Publică de Protecție Socială, cu ghiozdane și rechizite gratuite.

Vor fi acordate peste 150 de ghiozdane echipate corespunzător, pe categorii de vârstă. Valoarea totală a pachetelor cu rechizite este de aproximativ 30.000 de lei cu TVA. Cererile pentru acordarea rechizitelor școlare vor putea fi depuse până la data de 11 august 2021, la Direcția de Protecție Socială Târgu Jiu, și vor fi însoțite de următoarele documente doveditoare ale situației socio-economice a familiei:

• Acte de identitate (copie);
• Certificate de naștere pentru copii (copie);
• Adeverință de elev eliberată de școala la care copilul frecventează cursurile, pentru anul școlar 2021-2022, în care va fi precizat anul/clasa de școlarizare;
• Adeverință de venit eliberată de Administrația Finanțelor Publice Gorj, pentru toți membrii majori din familie;
• Acte privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (adeverință cu salariul net, cupon de pensie, cupon indemnizație șomaj, cupon indemnizație creștere copil, cupon alocație de stat, cupon indemnizație de handicap sau alte documente doveditoare ale veniturilor);

• Certificat atestare fiscală pentru persoanele fizice, eliberat de Direcția de Venituri Târgu Jiu, pentru toți membrii majori din familie”, a transmis municipalitatea. 

Articolul precedentCîțu: Din ianuarie, copiii de până la 2 ani vor primi alocație 486 de lei
Articolul următorCosmin Popescu: Guvernul nu a prins în PNRR niciun proiect major pentru Gorj