Un tânăr de 24 de ani, din Brăila, a transmis live pe facebook cum și-a incendiat mașina. Incidentul a avut loc marți, pe o stradă din localitate, autorul motivându-și gestul prin faptul că s-a plictisit de autoturism.
‘‘Nu, măi, frate, eu vreau să ardă tot, dar nu a ars decât pe spate”, spune, în timpul evenimentului, autorul.
Mașina, un bolid de lux, dar vechi, a ars în cele din urmă, pompierii ajunși la fața locului intervenind pentru stingerea focului în limitele găsite și împiedicarea extinderii.
‘‘Mașina a ars în proporție de 90%. Misiunea pompierilor a ținut 30 de minute, la fața locului incendiul a fost limitat fără a exista posibilitatea de extindere”, a declarat, pentru Mediafax, Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.
În urma faptei sale, tânărul brăilean a fost internat la psihiatrie.