Se joacă pe Insuliță: Rezervări la spectacolul ”Cazul Tudor Vladimirescu”

Teatrul Dramantic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a anunțat zilele și ora la care va fi pus în scenă spectacolul ”Cazul Tudor Vladimirescu”, un eveniment cu totul special prin care se marchează bicentenarul Revoluției de la 1821.

Foarte important, intrarea este liberă, însă accesul se va face respectându-se regulile stabilite la nivel central în contextul pandemiei de COVID.

 

<<CAZUL TUDOR VLADIMIRESCU>> – operă rock, regia Gavriil Pinte, se joacă pe 6, 7, 8 și 9 iunie, de la ora 21:30, pe Insulița Jiului – zona heliport.
Intrare liberă, pe bază de rezervare la 0736.647.432.
Rezervările pentru cele 4 reprezentații ale spectacolelor continuă, iar locurile sunt limitate.
Accesul la evenimente se realizează respectând normele în vigoare.
Astfel, pot participa spectatorii care fac dovada vaccinării (și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare), cei care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR, nu mai vechi de 72 de ore și cei care se află în perioada cuprinsă între 15 și 90 de zile ulterioare infectării cu SARS-COV 2, dovedită cu documente medicale.
Accesul permis în locație cu 30 de minute înaintea reprezentațiilor.
* în caz de condiții meteo nefavorabile, reprezentațiile vor fi anulate

** recomandăm ținute lejere corespunzătoare locației și orei târzii de desfășurare”, au anunțat reprezentanții teatrului.

Imagine – captură video repetiții

Articolul precedentRomanescu merge la Guvern pentru a obține finanțarea mai multor proiecte
Articolul următorAngajament luat la Bruxelles: Pensiile speciale vor fi aduse în linie cu contributivitatea