Se judecă: Marți, posibil verdict în cazul falimentului clubului Pandurii

 

Marți, 31 mai 2022, se așteaptă o decizie a Tribunalului Gorj în procesul privind falimentul CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Potrivit presei de specialitate, Marin Condescu, principalul creditor al clubului, a anunțat că în cazul unei decizii nefavorabile se va face apel.

Intrată în insolvență la jumătatea sezonului 2016-2017, sezon la finele căruia a și retrogradat din Liga 1, gruparea sportivă Pandurii n-a respectat întru totul planul de reorganizare, pe maximum 5 ani, perioadă în care avea posibilitatea să evite falimentul.

Din cauza restanțelor către o parte dintre foștii jucători sau antrenori, gorjenii au, în continuare, interdicție la transferuri.

Reamintim, zilele trecute, administratorul special Daniela Șerban a notificat mai mulți salariați ai clubului, anunțându-i că se încetează raporturile de muncă, demers de neînțeles, care a creat multe suspiciuni ce țin de eventuale strategii, în condițiile în care, printre altele, unele contracte urmau să își depășească valabilitatea în doar câteva zile.

Articolul precedentSăndoi, situație incertă la Târgoviște. Fostul antrenor al pandurilor nu a primit încă o ofertă de prelungire a contractului
Articolul următorAvertizare meteo: Oltenia, sub Cod galben de vreme rea